[phpBB Debug] PHP Warning: in file /home/airsoftp/public_html/application/models/topuri.php on line 32: end() expects parameter 1 to be array, boolean given
Airsoftpedia

Comparatie intre Airsoft si Paintball

Unul dintre sporturile cele mai apropiate de airsoft este paintball-ul. Intrucat exista suficiente confuzii intre cele doua sporturi, in cele ce urmeaza vom trece in revista diferentele dintre ele.

Pret

In termeni de pret replicile de airsoft, in medie, se situeaza pe un palier similar cu armele de paintball. In gama 100-200 $ se pot gasi atat o arma de airsoft cat si una de paintball de calitate decenta. In partea superioara a gamei de preturi, la ambele categorii avem exemplare care pot ajunge chiar si in plaja 4000-5000 $.

In materie de pretul munitiei utilizate, o punga de 4000 bile airsoft de calitate peste medie se situeaza in regiunea 15-20 $ in timp ce o punga de doar 500 bile paintball de calitate buna costa in jur de 25-30 $.

Realism

In materie de realism vom defalca discutia pe armele de joc si pe echimantele folosite. Principala diferenta intre airsoft si paintball o reprezinta gradul de realism armelor. Daca in airsoft armele sunt, in cea mai mare parte, copii cat se poate de fidele ale unor arme reale atat in ceea ce priveste materiale folosite, cat si in materie de forme, functionare, greutate, etc., la paintball se folosesc arme cu design specific, adaptat pentru functionalitatea lor, care nu cauta sa imite armele reale. In ultima perioada se incearca sa se apropie de armele reale si platformele de paintball, insa exista limitari serioase in aceasta directie datorita modului de functionare al lor.

 

Replici Airsoft                                                                            Arma Paintball

                                           

 

Propulsie

O alta diferenta intre cele doua sisteme o gasim in materie de modalitatea de propulsie a proiectilelor. In airsoft, cea mai mare parte a replicilor functioneaza pe baza aerului comprimat intr-un mecanism piston-cilindru care impinge proiectilele. Sursa de energie a mecanismului piston-cilindru este, in cele mai multe cazuri, un resort tensionat fie de catre un motor electric alimentat de un acumulator pentru replicile electrice, fie prin actionare manuala pentru replicile spring. Mai regasim un alt tip de propulsie la replicile de airsoft, numita generic propulsie pe gaz, care foloseste fie gaz comprimat intr-un recipient cu ajutorul caruia este alimentat incarcatorul replicii pentru a actiona proiectilul, fie tuburi de CO2 care se instaleaza direct in replica. La paintball armele functioneaza exclusiv pe baza de gaz comprimat care este inmagazinat intr-o butelie specifica reincarcabila care se ataseaza la arma pentru a oferi energia necesara propulsiei proiectilului.

Munitie

A doua diferenta notabila intre airsoft si paintball o constituie munitia folosita. Airsoft-ul foloseste bile de plastic (pot fi si din alte materiale dar in general se folosesc doar bile de plastic la jocuri) cu diamentrul de 6 mm (exista si de 8 mm dar se folosesc mai rar) care nu se sparg la impact si nu lasa urme cu vopsea sau in alt mod. Desi exista si la airsoft bile cu vopsea ele nu se sparg intotdeauna la impact si au o precizie scazuta, drept urmare sunt extrem de rar folosite pe teren. Paintball-ul foloseste ca munitie bile umplute cu vopsea cu diametrul de 0.68 inch (exista si de 0.43 inch si de 0.50 inch) care la impact se sparg imprastiind vopseaua din interior. Impactul lasa urme vizibile asupra tintei ceea ce face usor de recunoscut daca aceasta a fost nimerita sau nu.

 

Bile Airsoft

 

 

Bile Paintball

 

Un alt aspect relevant aici este ca, in plus fata de proiectilul de la paintball, proiectilul de la airsoft in momentul in care este propulsat catre tinta este trecut printr-un sistem de stabilizare a traiectoriei si crestere a distantei de angajare numit hop-up, ceea ce da replicilor de airsoft distante efective de angajare si acuratete mult mai mari decat la armele de paintball.

Aspecte tactice

In materie de aspecte tehnico-tactice regasim, din nou, diferente intre cele doua sporturi. Plecand de la faptul ca distantele de angajare si precizia proiectilor difera destul de mult intre cele doua sporturi putem concluziona ca si abordarea tactica, miscarea in teren si echipamentele folosite difera. La paintball lucrurile sunt mai simple din punct de vedere al abordarii tactice in sensul ca este un sport foarte dinamic si care se intersecteaza in putine puncte cu tacticile militare reale, cu elemente de comunicare radio sau alte elemente de tehnica militara. La airsoft latura tactica joaca un rol extrem de important in reteta unui joc eficient. In general jucatorii folosesc comunicarea radio pentru a stabili strategia echipei si deplasarea membrilor in teren sau identificarea tintelor inamice. De asemenea, tehnicile militare reale de manipulare a armelor si de angajare in conflicte se pot aplica, in cea mai mare parte, cu un real succes si in airsoft, si nu de putine ori ele sunt cele care fac diferenta intre jucatori in airsoft. De asemenea, folosirea camuflajului este extrem de important in airsoft si mai putin util in paintball unde distantele de angajare sunt mai mici si jucatorii sunt in general in miscare.

 

                     Exemplu de echipament airsoft                 Exemplu de echipament Paintball

          

by Muffy